Romulus Eugen a ales Școala Duală în favoarea liceului pentru că dorea să își dezvolte abilitățile într-o companie de renume internațional, care să îi poată oferi și garanția unui loc de muncă după absolvire. Învățarea prin practica realizată la companiile partenere l-a ajutat să-și îmbunătățească skill-urile tehnice, acest lucru fiind posibil datorită tipului de învățământ dual care îmbină perfect teoria cu practica.
Care erau așteptările lui Eugen de la acest sistem de învățământ înainte de înscriere?
Sincer, pot spune că așteptările mele nu erau atât de mari, cel mai mult m-am bazat pe seriozitatea din partea firmei și faptul că aveau nevoie de personal calificat în domeniu, care să le ofere siguranța faptului că se pot baza pe noi în viitor. Pe parcurs am avut parte de profesori, mentori și angajați care ne-au oferit susținere și sfaturi, informative și educative, atât în domeniul în care urma să activăm, cât și pentru viața de zi cu zi.
Cum ar descrie anii de școală ca elev al Școlii Duale Banat?
Anii de școală au trecut destul de repede, cred că și datorită faptului că în primul an aveam 25% practică și 75% cursuri, în al doilea an aveam 50% practică și 50% cursuri, iar în anul terminal, Școala Duală având o durată de 3 ani, am avut 75% practică și 25% cursuri/ teorie.
Deja faptul că mergeam ca orice angajat la firmă să-mi fac practica m-a ajutat foarte mult să nu simt diferența dintre lucru și școală atunci când m-am angajat. Practic, făceam același lucru, dar având un salariu, și bineînțeles, mai multe responsabilități. Consider că au meritat din plin și acum culeg roadele.
Ce ne poate spune Eugen despre practica de care a beneficiat în timpul anilor de școală? Cât de mult l-a ajutat să se profesionalizeze în domeniu?
Practica a fost beneficiul cheie oferit de Școala Duală. De acolo a început călătoria mea în domeniul în care activez acum, în timpul practicii am învățat lucrurile de bază și ce este cel mai important.
În prezent sunt student la Politehnică, specializarea TCM, în anul I, cu frecvență redusă. În același timp, lucrez ca Tehnician CNC (reglare, programare de Strunguri/ Freze CNC). Am reușit să fiu și student în timp ce am lucrat cu normă întreagă în 1, 2, respectiv 3 schimburi. Profesionala mi se pare primul pas care trebuie făcut dacă ești de părere că ai inclinație în domeniu. Acest prim pas te formează pentru viitor, dar fiecare individ în parte resimte efectele practicii diferit.
Care sunt, pentru Eugen, planurile de viitor din punct de vedere profesional?
Îmi doresc să termin facultatea și, bineînțeles, să-mi găsesc un post de inginer, pentru că, de obicei, firmele îți cer experiență în domeniu. Dar, în cazul meu, beneficiez de 3 ani de practică în domeniu, 3 ani de lucru în domeniu (atunci când eram încă la liceu, la seral), precum și încă 4 ani până termin facultatea. În total, aș avea 3 ani de practică și 7 ani de serviciu prestat în domeniu, cu normă întreagă, bineînțeles, cele mai importante sunt cunoștințele asimilat și punerea în practică a acestora.
Pentru a ajunge la nivelul la care aspir, probabil voi urma un master și alte câteva cursuri în domeniu.
Ce sfaturi le-ar da Eugen elevilor care își doresc o meserie în acest domeniu?
Sfatul meu cel mai bun este să nu vă pierdeți pe traseu și să aveți mereu în vedere faptul că asta e o șansă pe care nu toți o au. Prietenii, colegii sau orice alt factor trebuie plasat pe celelalte locuri și să vă gândiți constant la ce vreți să faceți în viitor. Încercați să fiți serioși și să nu vă pierdeți dorința de a învăța lucruri noi. Fiți curioși și oferiți devotament în ceea ce faceți.
Știu că nu este un domeniu potrivit pentru oricine, tocmai de asta încercați să vă arătați mereu calitățile și să lucrați mai mult acolo unde simțiți că sunt goluri. Gândiți în viitor și nu în prezent, învățați și asimilați.
Succes tuturor și sper că tot ce am împărtășit o să vă fie de folos!